Romanul Promisiunea, la care autoarea a lucrat cu întreruperi de prin 1960 până în 1989, constituie, după cum scria Silvina Friera, „revanșa postumă“ a Silvinei Ocampo. În timpul unei călătorii cu vaporul, protagonistei îi cade o broșă în mare și ea se apleacă să o recupereze. Prin povestea femeii care îi promite Sfintei Rita să scrie o carte dacă scapă cu viață din valuri, autoarea nu făcea decât să‑și relateze „propriul naufragiu“ (Hugo Beccacece). Plutind în derivă, eroina caută să descopere „sensul vieții înainte de a muri“ și plăsmuiește un tulburător „dicționar de amintiri“, o galerie magnifică de portrete care o ajută să trăiască mai departe și pe care autoarea le unește între ele cu o artă delicată de bijutier și cu o cunoaștere precisă a capriciilor memoriei umane, etern reiterativă.
