„Vrând să fac un dar poeților români – de la care în tinerețe am primit inestimabile daruri, Nichita, Cezar, Grigore – am îndrăznit o versiune românească a intraductibilelor și abstruselor poeme rilkeene. Mostre supreme ale unui discurs poetic somnambulic, desfidând nu numai logica și sintaxa curentă dar și cea poetică, aceste Elegii… sunt, cred eu, un vârf dacă nu un monument al spiritualității moderne europene. Sunt fericit ca limba română a strămoșilor mei și a marilor poeți români a primit și a putut cuprinde arta poetului austriac, ce se clatină și cuvântă într-un aer de o tensiune insuportabilă, între Pindar și Holderlin, un monument de vârf inegalabil, cu siguranță, al creației europene.“ (Nicolae Breban)
