Aceste poveşti despre acţiunile îngrozitoare ale oamenilor politici sau directorilor de companii exercită o atracţie înşelătoare, deoarece ne fac să credem că ne-am comporta diferit dacă am avea ocazia. Ne dau libertatea de a arunca vina asupra persoanei corupte care, într-un mod inexplicabil, a avut autoritatea de a lua decizii monumentale – şi monumental de greşite. Sîntem siguri că nu am fi acţionat niciodată ca Mu’ammar al Gaddafi al Libiei, care şi-a bombardat propriul popor pentru a rămîne la putere. Privim pierderile enorme suferite de angajaţii, pensionarii şi acţionarii companiei Enron sub conducerea lui Kenneth Lay şi ne gîndim că noi nu sîntem ca el. Analizăm fiecare caz şi tragem concluzia că acestea sînt anomalii diferite, neobişnuite. Şi totuşi, ele sînt incluse în logica politicii, în regulile după care se conduc conducătorii.