La revedere acolo sus

Premiul Goncourt 2013
Într-o Franță traumatizată de război, care-și numără cei un milion și jumătate de morți, doi supraviețuitori ai conflagrației pun la cale o escrocherie la nivel național de un cinism absolut.
Primul Război Mondial s-a încheiat — Albert și Édouard, doi soldați ale căror vieți au fost definitiv distruse, își dau repede seama că țara nu mai are nevoie de ei.
Franța își glorifică morții, pe când supraviețuitorii, eroii anonimi sunt dați uitării.
Albert, funcționar timid, și Édouard, artist extravagant, vor riposta în felul lor inedit la ignoranța și disprețul unei societăți aflate în degringoladă.
La revedere acolo sus este o frescă necruțătoare, uimitoare prin construcția și puterea sa evocatoare.
În atmosfera crepusculară a unui viitor care întârzie să se arate, populată de paiațe amărâte și de lași ajunși eroi peste noapte, Pierre Lemaitre descrie imensa tragedie a acestei generații pierdute cu un talent și o măiestrie impresionante.
„La revedere acolo sus — un omagiu adus ultimelor cuvinte scrise iubitei sale de către un soldat împușcat în 1914 — e o capodoperă.“ –
„O evocare fără concesii a unei Franțe oarecum rușinate de supraviețuitorii generației pierdute. Lemaitre mitraliază, măștile cad.“ – Le Figaro
„Povestitor înnăscut, Lemaitre conduce abil firul acțiunii și răsturnările de situație, fără a omite să evoce atmosfera epocii și moravurile ei. Fiind totodată un omagiu adus lui Dumas și Balzac, romanul La revedere acolo sus se citește pe nerăsuflate. Un adevărat tur de forță.“ – LesEchos
„Găurind pământul, obuzul a dezgropat una dintre nenumăratele mârțoage moarte care putrezesc pe câmpul de bătălie și i-a zvârlit lui Albert capul. Iată-i față în față, tânărul bărbat și calul mort, mai că nu se-mbrățișează. Prăbușirea i-a îngăduit lui Albert să-și elibereze mâinile, dar pământul e greu, foarte greu, îi comprimă pieptul. Încetișor, începe iar să respire sacadat, plămânii lui nu mai pot. Lacrimi încep să-i umple ochii, dar izbutește să și le rețină. Își spune că dacă plânge înseamnă că a acceptat să moară.“
„Un mare roman despre perioada de după Primul Război Mondial, un mare roman despre vârtejul amețitor care duce de la bine la rău, un mare roman existențial, un recviem sumbru și arzător, care se sprijină pe o scriitură splendidă, dură, eficace precum o lovitură de pumn în plină figură.“ – L'Express