ro
Libros
Antonio Gramsci

Caietul 22. 1934. Americanismul și fordismul

Antonio Gramsci este, după Niccolò Machiavelli, al doilea mare gânditor politic italian publicat și tradus în Italia și în străinătate. Gramscianismul reprezintă un fenomen cultural recunoscut la nivel mondial, ce se regăsește în țări ca Marea Britanie, SUA, India sau America Latină.

Silvio Suppa: „Astăzi, pentru a putea să ne apropiem corect de Gramsci și de gândirea sa, este nevoie să ne delimităm de multe dintre interpretările doctrinare ce au fost exprimate de-a lungul anilor și să-i recitim scrierile ca pe niște documente sau, mai bine spus, ca pe un sistem de documente care adună mii de pagini și care, din diferite motive, nu au încetat să vorbească și să facă să se vorbească despre ele. Scrierile sale nu au nici o legătură cu acea Europă care a rezultat ca urmare a acordurilor de la Yalta. Dintre notele din închisoare ale lui Gramsci, Americanismul și fordismul, în afara oricărui echivoc ideologic, este un studiu care conservă în primul rând capacitatea sa de cunoaștere și de comparație între caracteristicile productive ale vechii Europe și capitalismul de tip american, o formă a capitalismului care a constituit o noutate absolută pentru secolul XX. În lexicul gramscian, «fordismul» indică o puternică simbolistică industrială. Acest argument alimentează motive de reflecție independente de istoria conflictelor internaționale.”
216 páginas impresas
Publicación original
2017
Año de publicación
2017
Editoriales
PublishDrive, Adenium
¿Ya lo leíste? ¿Qué te pareció?
👍👎
fb2epub
Arrastra y suelta tus archivos (no más de 5 por vez)