ro
Libros
Putney Mary Jo

Mătase și secrete

De mai bine de doisprezece ani, călătoriile pline de neprevăzut prin Asia Centrală i-au adus lordului Ross Carlisle faimă și avere, și destule provocări pentru a-l face să uite de trădarea tinerei și frumoasei lui soții. Dar tocmai când e pe cale de a pleca în următoarea aventură, chipeșul aristocrat primește două vești care îi vor schimba viața pentru totdeauna: află de moartea fratelui său vitreg — o tragedie care îl împovărează cu o moștenire pe care nu și-a dorit-o niciodată –, precum și că Ian, cumnatul său, a fost întemnițat de puternicul emir din Buhara, un om nebun, renumit pentru ura manifestată împotriva europenilor.
Deși Ross știe că ar trebui să se întoarcă în Europa pentru a fi alături de tatăl lui în acele momente de suferință, onoarea îl îndeamnă să afle ce s-a întâmplat cu Ian. Iar soarta îi rezervă o altă mare surpriză când, într-o fortăreață din deșert, o întâlnește pe Juliet, soția sa de mult înstrăinată și totodată sora lui Ian. Împreună, cei doi pornesc într-o periculoasă misiune de salvare, înfruntând pericole de neimaginat, în timp ce, în inimile lor, pasiunea se reaprinde cu o forță de neoprit…
507 páginas impresas
Publicación original
2016
Año de publicación
2016
¿Ya lo leíste? ¿Qué te pareció?
👍👎

Citas

  • Mai Asiyaecompartió una citahace 5 años
    — „Să profităm din plin de ceea ce urmează să trăim, înainte să coborâm și noi în țărână.“
  • Mai Asiyaecompartió una citahace 5 años
    Îți amintești de poezia lui Omar Khayyam? Se uită în sus spre el, cu ochii mari și triști, cu genele lungi pline de lacrimi. „Degetul mișcător scrie și scriind trece mai departe. Și toată pietatea și spiritul tău nu au să-l cheme înapoi să anuleze jumătate de rând. Nici lacrimile tale nu vor șterge un cuvânt din ea.“ Își închise ochii, cu o grimasă de nefericire

En las estanterías

fb2epub
Arrastra y suelta tus archivos (no más de 5 por vez)